~ Citate geniale Victor Hugo ~
Fii ca pasarea care, facand o pauza in zborul ei, o vreme, pe ramuri prea usoare, le simte cedand sub ea si totusi canta, stiind ca are aripi.
Nu exista fericire mai mare decat convingerea ca suntem iubiti – iubiti pentru ceea ce suntem, sau mai bine zis, in ciuda a ceea ce suntem.
Sa mori nu e nimic; inspaimantator e sa nu traiesti.
Mintea se imbogateste din ceea ce primeste, iar inima din ce da.
Ne nastem cu un tipat, murim cu un geamat. Nu ne ramane decat sa traim razand.
Soarta nu-ti deschide niciodata o usa, pana nu inchizi alta.
Atunci cand omul este obsedat de un gand, el il gaseste in toate, oriunde ar privi.
Ranile provocate de sabia unui dusman dor mai putin decat intepatura unui om drag.
Constiinta unui barbat iubitor este ingerul-pazitor al femeii lui iubite.
Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l castigam.
Viata-i o gluma foarte serioasa.
Sunt momente in viata in care oricum iti va sta corpul, sufletul este in genunchi.
Cei ce traiesc sunt cei ce lupta. Necazul trebuie privit drept in fata, altfel ori esti las, ori esti idiot.
Margaritarele nu se topesc in noroi.
Cel ce rade de ceea ce nu cunoaste este pe cale de a deveni idiot.
Rautatea incepe acolo unde se sfarseste omenia.
Cei mai frumosi ani din viata sunt anii ce vor veni.
Bucuria si durerea masoara rau orele: prima le transforma in secunde, cealalta in secole.
Patruzeci este varsta batranetii pentru cei tineri, cincizeci este varsta tineretii pentru cei batrani.
Anumite ganduri sunt rugaciuni. Sunt clipe in care, oricum ar sta trupul, sufletul e in genunchi.
Omul nu e facut ca sa se tarasca in noroi, ci ca sa-si deschida aripile.
Daca exista ceva mai sfasietor decat un trup care se prapadeste din lipsa de paine, acela e un suflet care se stinge din lipsa de lumina.
Primul simptom al iubirii adevarate la un tanar este lipsa de curaj, iar la o tanara – curajul.
Daca o persoana poate explica ce-i iubirea, inseamna ca nu a iubit pe nimeni.
Chipul unui om ii reflecta lumea interioara. E gresit sa crezi ca gandul este lipsit de culoare.
Fiecare om are trei identitati: Ceea ce crede el despre sine, ceea ce cred altii despre el si ceea ce este in realitate.
Dragostea nu cunoaste mijlocul – fie te distruge, fie te salveaza.
Ai curaj pentru marile suparari din viata si rabdare pentru cele mici.
Omul are nevoie de dragoste. Viata fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor.
Este nostima usurinta cu care oamenii rai cred ca toate le vor iesi bine.
~ Citate geniale Victor Hugo ~
Vezi si: Top 10 cele mai puternice citate motivationale
Photo by Frank Cone from Pexels
Citeste si: