~ Tristetea trista… ~
”A fost o data ca niciodata o femeie micuta care se plimba pe un trotuar prafuit.
Cu siguranta anii trecusera pestea ea, iar ridurile erau la locul lor, insa zambetul femeii avea stralucirea proaspata a unei tinere.
Dintr-o data ea se opri din drumul ei si privi in jos. Nu a reusit foarte bine sa desluseasca figura de pe trotuar deoarece fiinta care statea acolo in praf parea lipsita de corp. Imaginea ii aducea aminte de o patura pufoasa care ascunde conturul unui om.
Femeia s-a aplecat putin si a intrebat: ”Cine esti tu? ”
Doi ochi aproape lipsiti de viata au privit spre ea si cu o voce joasa care abia se putea auzi cineva a raspuns: ”Eu? Eu sunt Tristetea.”
Vezi si: Despre transformare si evolutie – Povestea libelulei
”Oh, Tristetea!” a strigat femeia fericita ca si cum ar fi revazut un vechi prieten.
” Ma cunosti?” a intrebat Tristetea suspicioasa.
” Bineinteles ca te cunosc! De atatea ori m-ai insotit in drumul meu…”
” Te-am insotit? Si atunci… de ce nu fugi de mine? Nu iti este frica de mine?”
” De ce ar trebui sa fug de tine, draga mea? Dar vreau sa te intreb ceva: de ce esti asa descurajata?”
” Nu sunt descurajata”, replica Tristetea. ” Eu… sunt trista”
Batrana s-a asezat langa ea: ”Deci esti trista. Spune-mi ce te deprima?”
Atunci Tristetea a oftat adanc: poate ca de data asta chiar este cineva care isi doreste sa o asculte. De cate ori si-a dorit lucrul acesta.
La inceput a ezitat sa ii povesteasca femeii problemele ei, dar apoi i-a zis: ”Stii, destinul meu este sa merg printre oameni si sa raman cu ei pentru o anumita perioada de timp, doar ca nimanui nu-i place treaba asta. Cand merg la ei, oamenii sunt speriati. Le este teama de mine si au tendinta de a ma evita ca pe o ciuma. Ei au inventat tot felul de lucruri ca sa scape de mine. Mereu ii aud spunand ca viata este distractiva, chiar daca rasul lor fals le da dureri de stomac. Dar cred ei ca punandu-si masca vor scapa de mine. Ei spun: ”Binecuvantat sa fie tot ceea ce ne face mai puternici.”
Vezi si: Poveste cu tâlc despre viata – Cele 10 cani de vin
De asemenea, oamenii se judeca intre ei si spun ca doar cei slabi plang si atunci evita sa planga, chiar daca asta le da dureri de cap. Decat sa fie tristi mai bine se duc si consuma droguri si alcool…orice numai sa nu ma simta.”
”Of, da…stiu despre ce vorbesti. Am intalnit adesea asemenea persoane”, i-a spus femeia.
Vazand ca batrana o intelege Tristetea continua: ” Stii, eu nu vreau sa le fac rau. Eu vreau doar sa-i ajut. Cand sunt aproape de ei, acestia se pot regasi. Ii ajut sa construiasca un cuib pentru a-si pansa ranile. Oamenii tristi sunt firavi, iar unele necazuri deschid ranile nevindecate. Eu ii ajut sa planga, sa se descarce, iar lacrimile le vor vindeca ranile. Dar, de cele mai multe ori, oamenii nu vor sa-i ajut. Ei prefera sa rada sau se inarmeaza cu o armura groasa din amaraciune… si lasa ranile nevindecate.”
In timp ce-si spunea povestea, Tristetea plangea. Batrana a luat-o in brate si a mangaiat-o. Ce moale si delicata era.
” Plangi cat ai nevoie, Tristete draga. Odihneste-te in bratele mele ca sa iti recapeti puterile. De azi inainte nu vei mai calatori singura. Te voi insoti pretutindeni astfel incat descurajarea sa nu castige putere.”
Vezi si: Povestea celor 3 porti
Dintr-o data Tristetea s-a oprit din plans. S-a ridicat si s-a uitat uimita la noul ei insotitor.
” Vrei sa ma insotesti in drumul meu?! Dar… cine esti tu?”
Batrana femeie a zambit usor iar apoi i-a raspuns: ” Eu? Eu sunt SPERANTA.”
~ Povestea tristetii triste ~
Autor – Inge Wuthe
Photo by Engin Akyurt from Pexels
Citeste si:
Distribuie, daca ti-a placut. Multumim!
