~ Oarba (dupa o auzita poveste) Horatiu Malaele ~
A fost odata, pe nesfarsita intindere a acestui pamant, o fata nespus de frumoasa si, totodata, nespus de trista, pentru ca era oarba. Infirmitatea o facuse sa-si urasca propria faptura, propriul destin si pe toti cei din jur, in afara prietenului ei bun care era mereu langa ea, gata s-o ajute.
Odata, i-a spus:
– Bunul meu, daca cineva ar face o minune si as putea sa vad vreodata, eu m-as marita cu tine!
Si vremea trecea…
Si… intr-o binecuvantata zi, cand ciresii si zarzarii isi spargeau mugurii, inalbindu-se la vederea primaverii, cineva i-a daruit frumoasei femei doi ochi. Bandajele au fost scoase si frumoasa femeie a putut sa vada.
Fericirea ei a depasit potriveala cuvintelor.
– Acum, ca poti vedea, a intrebat temator prietenul, te mariti cu mine?
Frumoasa femeie s-a rasucit pe calcaie si l-a vazut pentru prima oara pe prietenul ei. Vremelnica ei bucurie a facut loc deznadejdii. Si prietenul ei era orb.
Au tacut o vreme.
– Te iubesc mult, i-a spus femeia, esti prietenul meu cel mai bun si ai sa ma intelegi. Stiu ce umilitor este sa nu vezi si cata suferinta poti provoca celor din jur, dar, iarta-ma, nu ma pot marita cu tine pentru ca tu… esti orb.
Si iar au tacut…
– Oriunde vei calatori, i-a spus prietenul, sa fii fericita si norocoasa! Priveste lumina acestui pamant si minuneaza-te de aceasta creatie a Domnului, care este omul. Dar, te rog, sa nu uiti niciodata grija de ochii tai, pentru ca, inainte de a fi ai tai, au fost ai mei.
– HORATIU MALAELE – „Rataciri” – Editura Allfa, Bucuresti, 2012, pag. 19-20
Photo by freestocks.org from Pexels
Vezi si: Cateva randuri profunde despre lucrurile cu adevarat importante in viata
Citeste si:
Distribuie, daca ti-a placut. Multumim!
